Daniel Săuca
„Cum îți antrenezi creierul să gândească pozitiv”. „Cum să ai un comportament pozitiv”. „Cum să gândești pozitiv când te simți negativ”. „Cheia succesului. Gândirea pozitivă”. Vă sună cunoscut, nu? E la modă, să zic așa, „conceptul” de dezvoltare personală, care ar include și gândirea pozitivă. Gândirea asta ar însemna și „să ne vedem pe noi înșine și pe cei din jurul nostru, precum si abilitățile noastre, într-o lumină pozitivă” (idtherapy.ro). Dacă ar fi așa, ar trebui, printre altele, să-i vedem într-o lumină pozitivă și pe criminali, și pe hoți, și pe bătăuși. Cam simplist. Și cam periculos. Nu prea ar fi vorba, de fapt, de gândire pozitivă. Nu intru aici în „critica” dezvoltării personale (cu toate că ar merita, poate, într-un alt cadru). Vă îndemn să fiți atenți și la povestea așa-zisei gândiri pozitive, sugerându-vă să vă întoarceți la textele clasice (din scrierile sacre, din filosofie, din operele literare majore). Așa, de culoare, amintesc aici un recent episod hazliu. La o întâlnire literară am fost abordat de o doamnă, cu fața împietrită de supărare, reproșându-mi că nu i-am publicat un text trimis la redacție. Mi-a indicat un text apărut în revistă. „Ați publicat un nihilist, și pe mine, care sunt o pozitivă, nu”, a sunat direct reproșul. Nihilistul eram eu… Ce să vezi, o doamnă cu gândire pozitivă era supărată pe un „nihilist”. Oare de ce nu l-a văzut într-o lumină pozitivă pe bietul autor? Să gândim, totuși, pozitiv chiar dacă ne simțim negativ. O zi frumoasă (de primăvară)!